Nov 27, 2015

Ipocrizia ''patriotului'' român

Vine 1 decembrie. Și cum la români, 1 decembrie fără ieșit în stradă și urale e ca 1 mai fără grătar în spatele blocului, ia ghiciți ce o să se întâmple zilele viitoare.
Trafic oprit pe anumite străzi din centru, fanfara care ne (în)cântă cu acorduri armonioase, combinate cu ceva demonstrații de-ale armatei. Sau ce or fi ăia care au program de 1 decembrie.
Moment frumos, solemn, parcă și simți cum tuturor celor prezenți la reprezentație le cresc inimile, parcă mai și întrezărești o lacrimă în ochii vreunei cucoane gătită atent, de sărbătoare.
Până aici totu' bine, frumos, până a doua zi, când toți parcă se trezesc din ceva transă și-și aduc aminte ce bolnav e sistemu', cât de nașpa e țara, ce număr infect de spitale avem și cum tinerii/bătrânii(aici depinde de vârsta fiecăruia) ocupă loc exact de-ampulea în autobuze. Chestii din astea pe care se poate revolta orice dobitoc cu muci în gură și Poptămaș la likes, care crede că el poate schimba, revoltându-se, țara. Sau, mai simplu, profitând de vremurile în care avem oportunitatea să trăim, nu mai suntem nevoiți să așteptăm până a doua zi, putem începe chiar din momentul imediat următor
, că în centru oricum o să fim

Trecând peste faptul că e exact ca naiba să ieși în stradă, protestând ca ''să schimbi guvernu''', CÂND TU DEJA AI SCHIMBAT GUVERNU', e și mai de căcat să faci asta pentru niște tipi care au murit într-un incendiu. Că vina guvernului nu a fost. :) Cu atât mai cretin e să faci asta pe 1 decembrie, când clubul a ars în 31 octombrie. Lumea a stat fixată pe asta două săptămâni. Dar ho. Apă pe Colentina a curs destulă, s-a mai rupt și o filă din calendar, deja nu se mai vorbește despre asta. Da, a fost frumos, ai ieșit în stradă, ai făcut tămbălău, muie garda, muie Steaua(da, am văzut și din ăștia. Doi, chiar), ai aprins o lumânare, ai scandat ''Colectiv'', te-ai simțit util și important. Acuma mai du-te dracu' în casă și mai vezi-ți de neamu' tău, că de neamu' altuia ai văzut destul. Treci peste faptul că niște oameni pe care probabil nu i-ai întâlnit niciodată au fost suficient de ghinioniști să se afle într-o noapte într-un club, iar patronii să fie atât de dobitoci încât să dea cu pirotehnice în apropierea substanțelor inflamabile cu care a fost curățat interiorul, cel mai probabil fiind curioși să vadă ce se întâmplă dacă îi bagi unui câine un băț în cur. Asta trecând peste faptul că în general e cretin ca 364 de zile să urlii cât te țin plămânii "Țara e de căcat, muie România!" pentru ca într-o futută de zi în care acu vreo 100 de ani li s-o sculat unor țărani de la Alba să unească Transilvania cu regatu' vechi, pe motiv că cei din Transilvania se simțeau mai oprimați decât un exemplar adept celui de-al treilea val de feminism post-modern, să fii mare iubitor de țară.
Proteste au fost și în 2012. Și ce s-a schimbat de atunci? Nimic. Proteste tot sunt de la revoluție încoace, și ce se schimbă? Nimic. E doar senzația aia de labă în cerc, că noi, pretinzând că facem ceva înspre îndreptarea sistemului, suntem mai buni decât voi, restul, hăhă.
Futută în gură și fără sens e și "îndoctrinarea" elevilor, aceasta fiind servită într-un ambalaj cât mai frumos, purtând numele de "lecții de patriotism". Ironic e faptul că aceste "lecții"  sunt coordonate de la un nivel mult mai mare tot de aceeași idioți care cu fiecare ocazie încearcă să organizeze un referendum pentru independența Regiunii Autonome Vaslui, că așa i-o venit unui cioban nemulțumit de calitatea brânzei sau drac mai știe de ce, dând și pentru asta vina pe guvern, la fel cum au dat si alți idioți vina pe același guvern în cazul "colectiv". Spre exemplu, într-un "prestigios" liceu din țară, cu ocazia acestei spectaculoase ocazii, un grup de elevi mai răsăriți decât cartoful după ploaie s-a gândit să ia niște pancarte  în tricolorul iubitei noastre patrii mamă, cu niște litere scrijelite pe ele, astfel încât puse una lângă cealaltă să formeze cuvântul #COLECTIV. Toate acestea, bineînțeles fiind imortalizate pentru a ajunge în arhivele personale(adică cam prin toate ziarele locale plus pe la ceva buletine de știri, să vadă tot țăranu zăbălos de acasă ce bun samaritean implicat în probleme sociale sunt ei). Ah, acești viitori scribi ai revistelor de mare prestigiu precum Click Sănătate sau Femeia, atât de dedicați viitoarei lor cariere încât încă de pe băncile liceului se gândesc la mijloace mârșave de marketing pentru a face rost de atenție, însuși stimabilul Președinte Al Consiliului Elevilor venind cu un argument solid și indestructibil, foarte bine fondat, că un astfel de eveniment "ar face reclamă liceului". Bine, tipul nu poate fi învinuit, deoarece chestia asta este practicată (sau cel puțin a fost, pe vremea când subiectul era de actualitate) de întreaga presă, cam pentru asta folosindu-se cazul în general: pentru rating, să fie ceva senzațional care să îl lase pe dobitoc cu ochii lipiți de ecran, cu un firișor de bale în colțul gurii, scurgandu-i se în farfuria mici. În concluzie, putem concluziona că indiferent de perioada anului, indiferent de an, românu' tot un dobitoc notoriu' îi, dobitoc d-ăla care alege să scuipe sistemu', vrând să îl schimbe, fiind suficient de cretin încât să nu realizeze că schimbarea ar trebui să pornească de la el; în primul rând, să pună în pizdă mă-sii mână pe o carte și să citească măcar așa, două minute, într-o pauză dintre două râgâituri de cârnați și bere, și să înțeleagă și el odată ce se întâmplă cu un stat instabil din punct de vedere politic(spoiler: nu ceva de bine), iar în al doilea rând CĂ PROBABIL TUDOR CHIRILĂ NU E TOCMAI OMUL DE CARE AI NEVOIE LA CONDUCERE. și dacă ești dobitoc și spui că "din concluzie, putem concluzionă" nu este corect din punct de vedere gramatical, și că stric frumusețea limbii strămoșești, e din cauză că două săptămâni am discutat încontinuu numai pe subiectu' ăsta la școală, în loc să îmi continui linisită activitatea de ''viitor al țării'', vreun coleg mai prost anunțând  câte o nouă teorie conspiraționistă la fiecare oră(funfact: știați că Iohannis are 2 ochi? Accidentul a avut loc la oră 22,coincidența? Nu prea cred!).
La mulți ani, dragi români! Nu uitați să mergeți zilele astea să vă faceți poze prin centru și să mâncați kurtos kalacsi.

No comments:

Post a Comment